Două cluburi de fiţe închise definitiv, restaurantele amendate cu 100.000 de euro

Două cluburi de fiţe închise definitiv, restaurantele amendate cu 100.000 de euro

Două cluburi de fiţe închise definitiv, restaurantele amendate cu 100.000 de euro

Două cluburi de fiţe închise definitiv, restaurantele amendate cu 100.000 de euro

Două cluburi de fiţe închise definitiv, restaurantele amendate cu 100.000 de euro

În continuare, cluburile de la malul mării au obloanele trase, unele definitiv, aşa că doritorii caută distracţia prin Mamaia. Acţiunile de control ale localurilor de alimentaţie publică din Constanţa au continuat săptămâna trecută, la puburi şi restaurante, iar acestea „au scăpat“ cu amenzi de peste 100.000 de euro.

Încă de la începutul acestei luni, cluburile de la malul mării au fost călcate de inspectorii Poliţiei Locale, dar şi de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa. Iar săptămâna trecută a venit rândul puburilor şi restaurantelor de pe litoral să fie luate la puricat. În cazul acestora, însă, inspectorii Serviciului Control Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale nu au descoperit probleme majore, cele mai multe fiind amendate din cauza nerespectării programului de funcţionare. Căci cei de la Poliţia Locală au demarat controale chiar şi în timpul nopţii, pentru a verifica autorizaţiile acestora.

„Săptămâna trecută, am demarat alte 50 de controale, ziua, dar şi în timpul nopţii, la restaurante şi baruri. Am verificat autorizaţiile de construire şi pe cele de funcţionare, noi doar atât putem controla, şi nu am descoperit decât mici deficienţe, din cauza nerespectării programului. Am aplicat sancţiuni şi le-am atras atenţia că, la următoarea recidivă, vom propune ridicarea autorizaţiei de funcţionare“, ne-a declarat Ionuţ Pripişi, directorul executiv adjunct al Poliţiei Locale.

Fratelli şi Goblin se închid definitiv

Potrivit acestuia, cluburile din oraş care aveau termen şapte zile pentru remedierea deficienţelor descoperite în cazul controalelor de la începutul lunii şi-au rezolvat problemele. Dar acestea au rămas, în continuare, închise. Probabil patronii lor preferă să aibă activitatea suspendată de frica amenzilor ce le pot încasa de la I.S.U. „Dobrogea“, căci acestea nu sunt de doar 2.500 de lei, maximumul pe care îl poate acorda Poliţia Locală.

Cluburile constănţene au tras obloanele de vineri, 30 noiembrie, după ce s-a dat sfoară în oraş că urmau să înceapă controalele. Cei de la El Comandante şi-au anunţat clienţii, pe site-ul de socializare, că le trebuie nişte expertize de protecţie şi stingerea incendiului, şi închis a rămas şi acum. Şi cei de la T-Shirt au chemat nişte experţi, care au decis că localul are nevoie de îmbunătăţiri şi trebuie să se stabilească noua capacitate maximă de persoane admise. Aşa că a postat, iar, că rămâne închis, pentru cât timp însă nu se ştie.

Goblin a decis, chiar, să îşi mute sediul, deoarece locaţia în care funcţiona nu era conformă, iar apoi (ups!) a declarat insolvenţa firmei şi, poate, un nou început, cu un alt nume. Şi The Library este în continuare închis, după amenda de la Poliţia Locală, Fratelli de asemenea, chiar se pare că le-a transmis angajaţilor să îşi caute un alt loc de muncă.

„Fratelli nu e bine deloc, le-a spus tuturor să îşi caute de muncă, deci nu se va mai deschide la Constanţa. Poate în Mamaia, la vară. T-shirt e posibil să fie deschis de sărbători, în cel mai optimist caz, dacă îşi rezolvă problemele, LUV are probleme cu intrarea, Goblin, El Comandate şi The Library sunt tot închise, nu mai e niciun club deschis în oraş. Niciunul!“, ne-a precizat o sursă apropiată patronilor de cluburi.

Reprezentanţii LUV, însă, susţin că vor definitiva, în curând, toate documentele care vor demonstra că locaţia respectă, acum, normele I.S.U. şi deja şi-a anunţat redeschiderea pentru 21 noiembrie.

Nesimţire mare şi amenzi de 100.000 de euro

Săptămâna trecută, I.S.U. Dobrogea a desfăşurat 28 de controale inopinate la unităţi de alimentaţie publică din oraş, săli de cinematograf şi malluri, din care 20 pe timpul nopţii. Pompierii au verificat dacă localurile respectă cerinţele de securitate la incendiu. La 18 locaţii s-a finalizat acţiunea de control, la cinci este în curs de finalizare, deoarece la momentul controlului administratorii nu au putut prezenta toate documentele, iar la alte cinci nu s-a putut controla nimic, deoarece erau închise.

În urma verificările, au fost constatate 134 de deficienţe, aşa că s-au aplicat sancţiuni în valoare de 443.000 de lei. Din păcate, în continuare unele funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu, iar celelalte deficienţe descoperite priveau activităţi de apărare împotriva incendiilor, lipsa sau nefuncţionalitatea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor etc.

Citeaza : observator

Pin It

Add comment